Skip to main content

User menu

  • Conectare
  • Înregistrare comerciant
Home - European Commission
Română RO
You are here:
  1. Comisia Europeană
  2. ...
  3. Consumatori
  4. Soluționarea litigiilor cu comercianții

Soluționarea online a litigiilor

  • Prima pagină
  • Cum funcționează
  • Drepturile consumatorilor
  • Secțiunea pentru comercianți
  • Entități de soluționare a litigiilor
  • Ajutor
Informative message Platforma europeană de soluționare online a litigiilor va fi desființată începând cu 20 iulie 2025, în urma adoptării Regulamentului - UE - 2024/3228 - RO - EUR-Lex

Puteți utiliza platforma până la 19 iulie 2025, dar nu mai puteți depune plângeri noi. Vă invităm să vă informați cu privire la alte mijloace de soluționare a litigiilor în materie de consum.

În conformitate cu articolul 2 alineatul (4) din Regulamentul 2024/3228/UE, toate informațiile despre utilizatori, inclusiv datele cu caracter personal, se șterg cel târziu la 20 iulie 2025. Prin urmare, vă rugăm să exportați toate datele relevante pentru cazul dvs. înainte de 19 iulie 2025.

Dacă întâmpinați dificultăți în descărcarea datelor personale de pe platforma europeană SOL, Comisia Europeană vă oferă asistență. Vă rugăm să trimiteți un e-mail la [email protected] și vă vom răspunde în termen de 15 zile lucrătoare. Vă atragem atenția că acest e-mail este disponibil numai pentru cereri legate de descărcarea datelor, după cum s-a explicat mai sus. Din păcate, nu vom putea răspunde la nicio altă solicitare care ajunge la această adresă de e-mail.

Dacă aveți o problemă în calitate de consumator, puteți găsi sfaturi utile pe site-ul „Your Europe”. Dacă doriți să contestați o restricționare nejustificată a conținutului sau a contului dvs. de către furnizorul unei platforme online, puteți apela la un organism de soluționare extrajudiciară a litigiilor, certificat în conformitate cu articolul 21 din Regulamentul (UE) 2022/2065 (Regulamentul privind serviciile digitale). Comisia Europeană publică o listă a acestor organisme pe site-ul său. .

Declarația noastră de confidențialitate este disponibilă aici..

Pentru alte tipuri de asistență până la 19 iulie 2025, vă rugăm să luați legătura cu punctul dvs. național de contact. Comisia va coopera cu punctele naționale de contact de pe noul site de informare, ajutând consumatorii să găsească instrumentele adecvate de soluționare a litigiilor.
Cuprins
 
  • Despre Platforma SOL
  • Apelați la un organism de soluționare a litigiilor
  • Cum să depuneți o reclamație dacă sunteți comerciant

Despre Platforma SOL

Platforma europeană de soluționare online a litigiilor (SOL) este pusă la dispoziție de Comisia Europeană pentru a crește siguranța și corectitudinea cumpărăturilor online, oferind acces la instrumente de calitate pentru soluționarea litigiilor.

Dacă vă aflați în UE, Norvegia, Islanda sau Liechtenstein, puteți să o utilizați pentru a găsi cea mai bună soluție pentru problema pe care o aveți în calitate de consumator, pentru a discuta o soluție la problemă direct cu comerciantul sau pentru a conveni asupra unui organism de soluționare a litigiilor care să se ocupe de cazul dvs.

Platforma SOL nu este asociată cu niciun comerciant. Puteți utiliza platforma SOL în toate limbile UE, precum și în islandeză și norvegiană.

Apelați la un organism de soluționare a litigiilor

Puteți utiliza platforma SOL pentru a vă rezolva problema cu ajutorul unui organism aprobat pentru soluționarea litigiilor. Un organism de soluționare a litigiilor este un terț neutru care ajută consumatorii și comercianții să soluționeze litigiile în mod neconflictual. Aceste organisme sunt, de obicei, mai puțin costisitoare și mai rapide decât un proces în instanță.

Platforma SOL va informa comerciantul cu privire la reclamația dvs. Dacă acesta va fi de acord să folosească procesul SOL, atunci va trebui să conveniți asupra unui organism de soluționare a litigiilor care să gestioneze cazul. Comerciantul va propune o listă de organisme de soluționare a litigiilor; puteți selecta unul sau puteți solicita o nouă listă în tabloul de bord.

Veți avea la dispoziție 30 de zile de la depunerea reclamației pentru a vă decide asupra unui organism de soluționare a litigiilor care să se ocupe de caz.

Dacă nu veți reuși să conveniți asupra organismului de soluționare a litigiilor în timpul alocat sau dacă comerciantul vă ignoră reclamația, puteți încerca un instrument de soluționare diferit. Consultați instrumentele

Cum să depuneți o reclamație dacă sunteți comerciant

Dacă sunteți comerciant și aveți sediul în UE sau în Norvegia, Islanda și Liechtenstein, puteți utiliza platforma SOL pentru a trimite litigiul dumneavoastră online la un organism autorizat de soluționare a litigiilor.

Nu puteți face reclamație împotriva unui consumator decât dacă are reședința în Belgia, Germania, Luxemburg sau Polonia.

Pentru a crea o reclamație, trebuie mai întâi să vă înregistrați în sistem și să vă creați organizația. Dacă sunteți deja înregistrat, trebuie doar să vă autentificați. După ce accesați tabloul de bord, faceți clic pe „Deschideți un caz nou”.

Pentru detalii despre înregistrarea în calitate de comerciant, accesați secțiunea pentru comercianți

Information services survey

  • Soluționarea online a litigiilor

  • Your Europe
  • Rapoarte și statistici
  • Legislație
  • Contactați un consilier
  • Protecția datelor

Comisia Europeană

  • Comisia și prioritățile sale
  • Informații și domenii de interes

Urmăriți Comisia Europeană

  • Facebook
  • Twitter
  • Alte rețele sociale

Uniunea Europeană

  • Instituțiile UE
  • Uniunea Europeană
  • Despre noul portal al Comisiei
  • Resources for partners
  • Cookie-urile
  • Aviz juridic
  • Contact

  Vă rugăm să așteptați

Legislație

Acest site a fost creat ca urmare a prevederilor anumitor reglementări UE.

  • Regulamentul privind soluționarea online a litigiilor pentru consumatori
  • Directiva privind soluționarea alternativă a litigiilor pentru consumatori